O balerină elegantă

Umple-ți timpul liber creând o balerină grațioasă din hârtie. Această balerină este o decorațiune ideală pentru camera ta sau un cadou frumos pentru cineva drag. Fii creativ!
Ai nevoie de: O coală de hârtie, creioane colorate sau markere, hârtie creponată și lipici.
Instrucțiuni: Este simplu… Desenează corpul unei balerine pe hârtie – așa cum vezi în poză sau din imaginația ta. Lasă spațiu pentru fustă. Când termini balerina, decupează din hârtia creponată un dreptunghi – fusta nu trebuie să acopere picioarele balerinei. Apoi, încearcă să faci acel dreptunghi din hârtie creponată să arate ca o fustă. Gata, ai terminat! Balerina ta cu fustă tridimensională arată foarte bine!
Nu uita să arăți această decorațiune prietenilor și părinților. Cu siguranță vor fi încântați.
