Peisaj cu nasturi

Inspiră-te din exemplul de pe Roli.ro și creează-ți propriul peisaj cu nasturi! Copiilor le place să realizeze felicitări unice în timpul liber. O nouă idee de activitate practică îți va dezvolta creativitatea și îți va pune talentul în valoare, așa că nu mai aștepta!
Ai nevoie de: coli albe de hârtie, culori tempera sau acrilice, creioane cerate, nasturi colorați, o foarfecă și lipici.
Instrucțiuni: Desenează o pajiște și câteva tulpini de flori pe o coală albă de hârtie. În funcție de numărul tulpinilor și de mărimea pe care vrei să o aibă florile, desenează cercuri pe altă coală albă. Decupează-le, apoi colorează-le cu tempera sau acrilice. Pentru a arăta mai bine, alege nuanțe mai închise pentru margini, iar pentru mijlocul lor alege tonuri mai deschise. După ce s-a uscat totul, lipește cercurile deasupra tulpinilor, iar nasturii în centru. La final, mai desenează câteva detalii cu creioanele cerate.
Felicitări pentru superbul peisaj cu nasturi!
