
Ileana cea şireată (II)

Când feciorul cel de împărat a sosit acasă la fraţii săi, le-a spus toată întâmplarea şi, după ce le-a spus-o, mare supărare a intrat în sufletele lor. Ei au trimis dară vorbă la cele două mai mari fete de împărat, ca ele să facă ce vor face ca să trimită cumva pe Ileana la curtea împăratului celui cu trei feciori, pentru ca ei să se poată răzbuna asupra ei pentru batjocura ce a pus pe capul lor. Când cea mai mare fată de împărat primi cuvântul feciorilor de împărat, ea se făcu bolnavă, chema pe Ileana la sine la pat şi îi spuse că ea, numai aşa se va putea însănătoşi, dacă Ileana îi va aduce mâncare de pe vatra feciorilor de împărat.
Ileana, de dragul surori sale, le făcea toate; ea lua aşadar cofiţa şi porni către curtea celor trei feciori de împărat, ca să meargă să ceară sau să ieie şi să aducă.
Sosind la curte, Ileana intră în ruptul sufletului în curtea împărătească şi grăi către bucătarul cel mare:
– Pentru numele lui Dumnezeu! n-auzi tu cum te strigă împăratul? Mergi iute, ca să vezi ce şi pentru ce şi care pricină!
Bucătarul îşi luă picioarele pe umeri şi se depărtă – ca şi la porunca împărătească adică. Ileana rămase singură în cuhne, îşi umplu vasele de bucate, vărsă apoi pe jos toate bucatele cele scumpe ce stau la foc şi după aceea se feri din cale.
După ce feciorii de împărat înţeleseră şi despre asta batjocură, ei se supărară încă mai tare decât ce-au fost până acuma, trimiseră din nou vorbă la cele doua surori şi se pregătiră din nou de răzbunare. Abia primi sora cea mijlocie cuvântul voinicilor, ea se făcu bolnavă, chema pe Ileana la sine la pat şi îi spuse că numai aşa se va însănătoşi, dacă va gusta din vinul ce se afla în pivniţele feciorilor de împărat. Ileana pentru sora sa le făcea pe toate; lua dar cofiţa şi porni ca să meargă – şi să vină. Sosind la curte, ea intră în ruptul sufletului în pivniţă şi grăi către pivnicerul cel mare:
– Pentru numele lui Dumnezeu! n-auzi cum te strigă împărăteasa? Fugi şi vezi cum, ce şi pentru ce pricină!
Pivnicerul îşi luă picioarele pe umeri şi se depărtă ca la porunca împărătesei adică. Ileana îşi umplu vasele cu vin, vărsă ce-a mai rămas prin pivniţă, şi apoi porni către casă.
Feciorii de împărat trimiseră acuma d-a treia oara veste la cele două fete de împărat ca ele să trimită pe Ileana cum n-au trimis-o încă. Fetele de împărat se făcură acuma amândouă bolnave, chemară pe sora lor la sine şi îi spuseră că ele numai atunci se vor însănătoşi, dacă Ileana le va aduce doua mere de la feciorii cei de împărat.
– Dragi surorile mele – grăi Ileana către ele – pentru voi mă duc şi în foc, şi în apă; cu atâta mai bucuroasă la voinicii cei împărăteşti! Şi luă după aceea cofiţa şi porni, ca să meargă, să afle, să ia, să aducă şi să scape pe dragele surorile sale de la moarte.
După ce-a înţeles feciorul de împărat cel mai tânăr cum că Ileana are să vină la el în gradină ca să fure merele cele de aur, el porunci ca, dacă va auzi cineva vaiete în gradină, nimeni să nu cuteze să intre, ci să lase pe cel ce s-ar văita ca să se vaiete în pace. Luă după aceea cuţite mari, şi săbii, şi suliţe şi fel de fel de lucruri şi le ascunse în pământ, pe sub mărul cel cu poame de aur; le ascunse aşa, ca numai vârful ascuţit să iasă din pământ. După ce a gătit tot, el se ascunse într-un tufiş, aşteptând sosirea Ilenei.
Ileana sosi la poarta grădinii şi când ea văzu leii cei mari ce stau pază la intrare, le aruncă câte o bucăţică de carne; leii începură a se bate, iar Ileana merse la măr, păşi încet printre cuţite, săbii, suliţe şi alte lucruri şi se sui în pom.
– Să-ţi fie de bine, surioară! grăi feciorul de împărat acuma. Îmi pare bine că te vad la casa mea.
– A mea să fie bucuria! răspunse Ileana, că am voinic împărătesc, şi frumos şi viteaz, de tovarăş. Aide, sui-te în pom şi-mi ajută să culeg mere pentru dragele surorile mele, că le-au cerut cu limbă de moarte.
Feciorul de împărat nici nu dorea mai mult, el avea de gând ca să tragă pe Ileana din pom între cuţite.
– Eşti bună, tu, Ileano, grăi el, fii dar încă mai bună şi-mi dă mâna de mă ajută să urc în pom!
„Rău e gândul tău – îşi gândi Ileana – dar parte să ai de el!“ îi dete apoi mâna, îl ridică pe trupină până la cracuri, îl lăsă apoi ca să cadă între cuţite, şi săbii, şi suliţe şi fel de fel de alte lucruri ce erau gătite spre pierzarea ei.
– Na-ţi, grăi după aceea, să ştii şi tu ce ai avut de gând.
Voinicul cel rău la suflet începu să strige şi să se vaiete: hei! dar nimeni nu venea să-i ajute, ci-l lăsau ca, după porunca lui, să se vaiete în pace şi să sufere şi să rabde usturăturile cele grozave.
Ileana îşi luă merele, le duse acasă, le dete la surorile ei, se întoarse după aceea la curtea împăratului şi le spuse argaţilor ca să meargă să scape pe domnul lor din primejdia cea mare.
Feciorul cel de împărat, batjocorit ca vai de el, trimise după cea mai vestită vrăjitoare din ţară, ca să vina să-i facă de leac şi să-i vindece rănile. Ileana s-a dus însă mai înainte la vrăjitoare şi i-a dat bani mulţi ca s-o lase pe ea, pe Ileana, să meargă în locul vrăjitoarei. Aşa ajunse Ileana ca vrăjitoare la curtea împăratului; ea porunci apoi ca să se ia pielea unui bivol şi să se pună trei zile şi trei nopţi în murătură sărată, şi după aceea s-o scoată şi să învelească în ea pe feciorul cel rănit. Usturăturile feciorului de împărat se făcură încă mai straşnice, durerile lui încă mai nesuferite. Când el văzu dar cum c-acuma nu e bine, trimise după un popă, ca, mai înainte de-a muri, să-si uşureze sufletul şi să se împărtăşească. Dar Ileana nici acuma nu dormea; ea merse la popă, îi dete mulţi bani şi făcu ca el să o trimită pe ea în locul lui. Aşa ajunse Ileana ca popa la curtea împăratului.
Când Ileana ajunse la patul feciorului de împărat, el era pe pragul morţii; nu mai erau în el decât trei răsuflări.
– Fătul meu, grăi Ileana popită, m-ai chemat la tine ca să-ţi mărturiseşti păcatele, Gândeşte dar la ceasul morţii şi spune-mi ce-ţi zace la inimă. Eşti supărat pe cineva ori ba?
– Ba! pe nimeni! grăi feciorul de împărat, pe nimeni, afară de Ileana, fata cea tânără a împăratului vecin şi o urăsc cu dor şi dragoste, vorbi mai departe feciorul de împărat. Daca ar fi să nu mor şi să mă însănătoşesc, mă duc s-o peţesc la împăratul, şi dacă n-o pieri în noaptea cea dintâi, atunci ea să-mi fie soţie credincioasă şi după lege!
VA URMA
Basm cules de Ioan Slavici
