Un pedagog de şcoală nouă. O inspecţiune
II. O inspecţiune
Profesorul: Că-z onorat domnul inşpectore va binevoi doară un momânt să asculke aplicăţiunea metoaghii intuikive.
Inspectorul se aşează, scoate carnetul şi condeiul şi ascultă.
Profesorul: Mă! prostovane! tu ala ghe colo… Spune-ne tu doară: ce iaşte fiinţă şi ce iaşte lucru, mă?
Elevul: Lucrul, dom'le, este care nu mişcă, şi fiinţă pentru că mişcă!
Profesorul: No! dar ornicul meu… prostule! fiinţă-i ori lucru?
Elevul: E lucru, dom'le!
Profesorul: Că'z doar mişcă, mă! auzi-l! (bagă ceasul în urechea elevului).
Elevul (ferindu-se): Da, dar dacă nu-l întoarcem, nu mişcă.
Profesorul (satisfăcut): Bravo! (cătră domnul inspector:) Ş-apoi doar ăsta-i ghintre cei meghiocri… Bine! (Elevul trece la loc.) Tu, mă! ălălant ghe lângă el… Câke picioare are boul, mă?
Elevul: Patru, dom'le!
Profesorul (vesel): Ei, pe dracu! că-z doar n-o să aibă şapke!… şi ce e boul cu patru picioare? lucru ori fiinţă? Ha?
Elevul: Fiinţă, dom'le!
Profesorul: Dar masa fiinţă-i?
Elevul: E lucru, dom'le!
Profesorul: No! că-z n-are şi ea patru?
Elevul: Da, dar nu se mişcă, dom'le!
Profesorul (şi mai vesel): Ei! pe dracu! să se mişte… poake doar că cu şpirikismus!
Inspectorul (tuşeşte tare şi caută să schimbe vorba): Mă rog, cum îl cheamă pe elevul acesta?
Profesorul: Anibal Ioanescu.
Inspectorul: Răspunde bine.
Profesorul (cu siguranţă): Că-z ăsta-i ghintre cei bunişori!… No! la gheografie acuma… Mă! tu ghe colo… Spune-ne tu doară toake ştakele Europei.
Elevul: Franţa, dom'le.
Profesorul: Franţiia, bine!
Elevul: Anglia, dom'le.
Profesorul: Iaşte!
Elevul: Germania, dom'le.
Profesorul: Ghermania.
Elevul (se porneşte repede. – Profesorul dă din cap afirmativ la fiece nume de stat cu satisfacţie şi cu mândrie): Elveţia, Rusia, Suedia, Italia, Belgia, Olanda, Turcia, Bulgaria, România, Serbia, Muntenegru şi Grecia… dom'le!
Profesorul (încruntându-se): Şi apoi mai care, mă?
Elevul: Atâtea, dom'le!
Profesorul (începând să scrâşnească): Dar Şpania, mă?
Elevul (intimidat): Şi… Spania, dom'le!
Profesorul (mai aspru): Dar Şpania, unghe-i Şpania?
Elevul: …?!
Profesorul (magistral): Şpania-i lângă Portocalia, mă boule, şi viţăversa!
Elevul (aiurit): Şi… Spania şi Portocalia, dom'le!
Profesorul (din ce în ce mai sus): Şi mai care?
Elevul (pierdut): Virţăvercea, dom'le!
Profesorul (indignat): Nu Viţăvercea, mă! Dănimarca, mă! Dania, mă! (Şoptind ameninţător printre dinţi:) Dania tătână-tău! (Energic:) Merji la loc, boule!
Elevul pleacă obidit la loc.
Inspectorul (conciliant): Ei, oricum, tot a ştiut destul de bine.
Profesorul (încă fierbând de ciudă): Pe dracu! ştiut! Traiane Ghiorghiescule! Vină tu… Spune-ne tu doară, s-audă şi onorat domnul inspector: dacă sunt în lume apoi câte le veghem doară, cine le-au făcut pe toate?
Elevul (sigur): Natura, dom'le!
Profesorul (zâmbind cu bunătate filozofică): Ei, pe dracu! Natura!… Dar pe Natura aia cine au făcut-o, mă prostovane?
Elevul: Dumnezeu, dom'le!
Profesorul: Dar vezi bine că Dumnezeu, că-z doar nu tată-tău şi mumă-tă!… No! acuma… noi, românii, musai doară să şkim pe cum că: ghe unghe ne trajem noi?… ghe unghe?… spune!
Elevul (energic): De la Traian, dom'le!
Profesorul (făcând cu ochiul inspectorului, care stă în admiraţie): Şi cine era Trăian?
Elevul: El era un om bun!
Profesorul (emoţionat): Bun, drăguţul ghe el! zic zău lui Dumnezău, bun!… şi cu cine s-au bătut el?
Elevul (brav): Cu turcii!
Profesorul (râzând cu mult chef): Pe dracu! Că-z unghe erau turcii până atunci în Europa… Mai târziu doară apoi s-or ghescoperit turcii… (Puternic:) Cu dacii, mă!
Elevul (mai brav): Cu draci!
Profesorul: Că zău lui Dumnezeu că cu draci s-o bătut!… Dar mai apoi, Ştefan cel Mare şi Michaiu Bravul cine au fost?
Elevul (mândru): Ei erau oameni buni.
Profesorul (aprobând cu tărie): Buni, mă !… şi s-au bătut…
Elevul (cu multă mândrie naţională): Cu draci!
Profesorul (entuziast): Cu draci! zic zău lui Dumnezeu!… Merji la loc!… Bravo, prostovane! (Către inspector, care e transportat:) Că-z ăsta doară iaşte un şcoler emininke!
Inspectorul: Are şi mult talent!
Profesorul (cu siguranţă): Ei! pe dracu, talent! că-z talent nu-i doar ghe vreo samă! asta-i lucru anticvat… Cu metoaghele mogherne doară, totul zace numai în aplicăţiune!… No! la muzică acuma… Spune-ne, Popăscule: ce-i muzica?
Elevul: Muzica este care cântă, dom'le.
Profesorul (nemulţumit): Nu aşa, loază! Nu cuvânta doară ca râtanii… vorbeşte ca şcolerii. Dă-ne tu numaighecât ghefiniţia chiară şi agkecvată!
Elevul: Muzica este…
Profesorul: Ce?
Elevul: Este când…
Profesorul (foarte nemulţumit şi repetând definiţia): Muzica iaşte aceea care ne gâghilă urechile într-un mod plăcut… (pântre dinţi, aparte, şcolarului:) Ia sama doară să nu ţi le gâghil eu ţie într-un mod neplăcut! (Se aude clopotul de ieşire.)
Inspectorul (se ridică; copiii fac şi ei ca inspectorul): Domnule profesore, sunt foarte mulţumit. Metoda dumitale e admirabilă…
Profesorul (tăindu-i vorba cu mândrie): Că-z asta doară e metoada lui Peştaloţiu!
Inspectorul (urmând): …şi zelul dumitale vrednic de laudă… (Către elevi:) Voi, băieţi, căutaţi a profita de ştiinţa bunului vostru profesore şi nu uitaţi că de la voi aşteaptă mult patria, România, pentru viitor!
Profesorul (conducând cu multe reverenţe pe inspector şi încântat de rezultat): Că-z eu ce le tot spun boilor, onorat domnule inşpectore?… Apoi dacă-s porci şi n-au ghestulă aplicăţiune!
Citeşte şi III. Ajunul examenelor
Schiţă scrisă de Ion Luca Caragiale
